Avem numeroase priveliști încântătoare în țara noastră, iar una dintre ele este zona Podul cu Florile. Aceasta s-a format prin valorificarea calcarului deoarece în perioada comunistă au fost exploatate cantități mari de piatră pentru construcția barajului Bolboci, finalizată în 1989. Peisajul este unul deosebit, pe parcursul cheilor având ocazia să vedeți numeroase fenomene carstice, grote,
În luna iunie a acestui an s-a lansat noul BlackBerry Key 2, un telefon de top, care pare să satisfacă pretențile fanilor brandului și nu numai. Pentru fanii tastaturii fizice încorporate într-un telefon, noul terminal de la BlackBerry se anunță a fi o țintă de luat în seamă. Făcând totuși abstracție de această caracteristică specifică
Lacul Siriu aflat pe râul Buzău, pe teritoriul comunei Siriu şi format în perioada 1982 – 1994, după construcţia barajului de la Siriu şi apoi a hidrocentralei Nehoiaşu. Barajul a fost realizat prin unirea celor doi munţi din apropiere, masivul Podul Calului şi masivul Siriu. Realizarea sa a fost posibilă grație utilizării unei metode inovatoare
Pe 11 iulie Nokia va lansa la Beijing noul său terminal, Nokia X5 sau, cum va fi cunoscut la nivel mondial, Nokia 5.1 Plus. Ca să vă faceți o idee despre acest model și pentru a vă da seama dacă merită atenția voastră, vă vom prezenta în continuare potențialele specificații ale sale. Conform unor postere
Gigantul producător chinez, Xiaomi, pregătește noi surprize în acest an pentru clienții săi. Va putea oare succesorul modelului Xiaomi Mi Max 2 să fie suficient de inovator și atrăgător pentru fanii brandului și nu numai? Conform ultimelor știri în legătură cu apariția terminalului Xiaomi Mi Mix 3, se vehiculează că acesta urmează să fie lansat
Cascada Vânturiș, Avenul Vânturiș și Colții lui Barbeș sunt monumente ale naturii ce fac parte din Parcul Național Bucegi ca de altfel și rezervațiile Vânturiș și Colții lui Barbeș. Cred că mulți au auzit de Cascada Vânturiș. Unii au văzut-o de la Podul Izvorului de pe șoseaua Sinaia –Târgoviște, unii au urcat pe Valea Vânturiș,
Plajă sălbatică de la Tuzla se află la mijlocul distanței dintre Constanța și Mangalia.Aceasta reprezintă refugiul perfect pentru cineva aflat în căutarea unui loc menit să-l rupă de agitația și gălăgia orașului. Aici vă puteți bucura de liniște absolută, nisip fin și priveliștea superbă a mării verde-albastre. Numele localității Tuzla își are originile în cuvântul